Sunday, September 6, 2015

De data asta l-am ascultat

L-am cunoscut treptat, prima oară în Poiana Braşov. Mi-am luat săniuţa, i-am aruncat o privire şi, cu mirare în ochi a fost un fel de „Bună, eu sunt Cristina. Tu trebuie să fii Muntele.” L-am ignorat apoi complet în favoarea joacei mele. Am făcut cunoştinţă cu el abia în taberele de iarnă din liceu. Cu clăparii în picioare, schiurile pe umăr şi mâna la frunte, spuneam: „Măi, dar mare mai eşti!” Dar n-am stat niciodată să-l ascult, să îmi spună că de fapt nu văd nimic, că asta e doar o părticică din el. N-am  stat să îi descopăr şi celelate laturi.

Mai târziu, la o adunare generală în facultate, vine Bum şi zice: „Noi, prin proiectul ăsta, te învăţăm să asculţi Muntele.” N-a trebuit să ajungă la finele prezentării ca să fiu convinsă că voi merge în tabăra lor. „Şcoala de mers pe munte” părea să fie o experienţă pe cinste, iar ce a urmat nu mi-a înşelat deloc aşteptările.
Destinat începătorilor, proiectul celor din Tăşuleasa Social are ca scop să te înveţe ce înseamnă să fii pe munte, să trăieşti cu el. Pentru asta, au pus cei mai faini oameni să povestească din experienţa lor şi să instruiască în ale mersului pe munte, pornind de la reguli practice până la îndemnuri morale.



Două zile am interacţionat cu munţomanii asociaţiei, oameni de calitate, care ne-au luat la subraţ şi ne-au povestit cu lux de amănunte ce să (nu) facem ca să avem parte de cea mai frumoasă experienţă de fiecare dată când mergem acolo sus.

Ştefan ne-a arătat Pădurea Pedagogică, un super proiect de-al lor. Ne-a explicat acolo tipurile de conifere ca apoi să avem revelaţia că noi de Crăciun cumpărăm mai tot timpul nu brad, ci molid, apoi ne-a revelat din tainele ecosistemului unei păduri.

Codrin ne-a învăţat cum să ne echipăm, cum să campăm în funcţie de condiţiile meteo, să citim o hartă destinată mersului pe munte şi cum să îndesăm baia, bucătăria şi dormitorul într-un rucsac.






Miruna şi Cristi ne-au instruit în montarea corturilor, ne-au arătat cât e de important să ai un sac bun de dormit, saltea, cocon şi izopren (who would have thought?) . Ne-au legat apoi la ochi să se asigure că ştim să montăm cortul şi pe timp de noapte!




Fane, the super man care a urcat Everestul (primul român,de altfel, care a făcut asta) şi alţi uriaşi ai hărţii lumii ne-a povestit experienţele lui inedite şi ne-a învăţat regulile de prim ajutor pe care fiecare trebuie să le cunoască plus alte tipsuri din cariera lui de salvamont.


Tibi, omul de neoprit care la curse aleargă câte două zile şi două nopţi fără încetare (pe bune!), ne-a uimit cu relatările lui despre ce înseamnă să fii maratonist de cursă lungă. (Un mic mare secret, Tibi se pregăteşte să participe luna asta la una din cele mai dificile curse din lume: 330 km cu 24.000 km diferenţă de nivel. E incredibil.  Îţi ţinem pumnii, Tibi!)


Au venit apoi cei de la jandarmeria montană să ne spună cum stau lucrurile în pădurile de pe munţi, cum se confruntă cu „the bad guys” ai locului şi care sunt pericolele care ne pot întâmpina. 

Bum ne-a vorbit despre etica muntelui şi ce înseamnă să fii un munţoman model. (Ca să ştiţi şi voi, Iulian a coordonat proiectul ăsta, dar nu o vom spune pentru că e modest şi nu prea se laudă. Greaaaat job, Bum!)







În ziua a treia, înarmaţi cu toate cele de trebuinţă - rucsaci dotaţi, lecţii învăţate şi principii de munţomani- am plecat să facem, în sfârşit, cunoştinţă cu muntele. După o oră de mers prin pădurea deasă, trecând pârâiaşe şi gâfâind în gând, am ajuns în Poiana Arsurii, un petec minunat de pământ înconjurat de brazi în mijlocul munţilor, unde ne aşteptau corturile deja montate de cei dinaintea noastră. Am mers în cercetarea terenului pe traseul viei Maria Theresia şi ne-am întors la focul de tabără, înarmându-ne cu de-ale gurii şi voie bună pentru expediţia din ziua următoare.
Poiana A
Les cute volunteers 


Ziua a patra.Am pornit în răcoarea dimineţii spre culmi înalte. 7 kilometri de peisaje care-ţi opresc răsuflarea, urcuşuri şi coborâşuri, pădure îmbietoare şi atmosferă de rai şi am ajuns pe vârful cel mai semeţ: Pietrosu al Calimanilor, la 2100 metri. Încă 7 kilometri înapoi şi, mai forţoşi ca niciodată, nu picăm în cocon la datorie cum ne aşteptam, ci ne continuăm seara la focul de tabără între poveşti şi enigmele spuse de Miruna.



                

© Cristina Firastraeru







© Cristina Firastraeru





Ne-am întors la campus... mai buni. Mai puternici. Mai înţelepţi. Sau cel puţin aşa m-am simţit eu. Are Muntele o magie care îţi ia gândurile, ţi le reţine puţin ca să îţi reîmprospătezi mintea şi ţi le aşază la loc, în ordine. 
Umblă puţin şi la suflet ca să schimbe starea, pune acolo seninătate şi linişte în locul agitaţiei citadine şi presară şi puţină fericire; aşa, ca să fie. Te trimite înapoi şi aşteaptă să revii cândva să îi mulţumeşti. Spunând şi altuia sau, dacă eşti mai egoist, plantând un copac.

Să mănânci pateu la 2100 m.
Asta înseamnă să fii munţoman.




Ah, că mi-am amintit! Băi, v-am zis cât de faini sunt oamenii din TăşuleasaSocial?! Atâta mărinimie într-un grup de oameni eu n-am întâlnit. Însufleţiti de o serenitate care li se vede în privire, spirit civic, modestie şi gândul de a face lumea un loc mai bun, voluntarii TĂŞU răspândesc bucurie şi speranţa unui viitor mai trainic prin proiectele pe care le fac. Alin Useriu, preşedintele asociaţiei şi un om de excepţie, este de părere că întâi de toate, rolul unui ONG este de a schimba mentalităţile tinerilor implicaţi şi să cultive principii. Asta face şi Tăşuleasa prin activităţile ei. Şi ca să vezi că sunt într-adevăr minunaţi, uite ce au făcut oamenii ăştia până acum:


  • Au refăcut, cu ajutorul a 250 de voluntari, traseul ce lega Transilvania de Bucovina în vremea Imperiului Austro-Ungar.
  • În aprilie anul acesta au adunat mii de voluntari care au plantat în 40 de locaţii 40.000 de puieţi.
  • Au înfiinţat proiectul „Santa”s Truckers” prin care camioane întregi cu daruri vin de Crăciun din Germania în România şi aduc mii de cadouri copiilor din zeci de sate.

Am rămas impresionată de ceea ce fac, Tăşuleasa vorbeşte puţin şi face mult. E o organizaţie care educă şi inspiră.


Iar eu şi colegii din grupa 4 am fost inspiraţi de cel mai recent proiect al lor, „Şcoala de mers pe munte”. Motivaţi să aspirăm la o viaţă mai frumoasă, în care să redescoperim natura şi bucuria muntelui. Să ştii să asculţi muntele te poate salva negreşit de problema cotidianului iar natura e ca o reînviere a trupului şi sufletului după un impas.  Fane spune că fiecare om are Everestul lui. Neîndoielnic; cert e că interacţionând, învăţând şi plecând la drum cu asemenea oameni frumoşi, cu siguranţă drumul până sus va fi mai puţin anevoios. 




Puţin fum în geacă şi-o enigmă la foc mai vreau                    Foto: Oana Herlea








Friday, August 14, 2015

EXPO Milano 2015




E de-ajuns să te poarte mintea că-ncurând te duc şi paşii.
Am ajuns pentru a 1000-a oară la concluzia că dacă îţi doreşti un lucru cu ardenţă, te gândeşti de 100 de ori pe zi la el şi te vizualizezi cu el împlinit de minim 10 ori, chiar o să se împlinească.  Aşa, imposibil, cum e în capul locului.

Vara trecută eram cu Max când l-am întrebat ce vor sa construiască acolo şi mi-a spus că Italia se pregăteşte să ţină în 2015 cel mai mare eveniment internaţional. În vacanţa de iarnă mă aştepta tot el în gara din Milano când peste drum văd un zgârie-nori care ţinea  emblema colorată “EXPO” pe câteva etaje.  Îmi spune că va fi cea mai tare chestie şi că vrea să se înscrie ca voluntar. Am făcut un research şi s-a adeverit – EXPO chiar e un eveniment la care trebuie sa ajung!
În  iunie aud printre colegii mei de la organizaţie că se pregătesc de plecat în vară ca voluntari în Milano. Ratasem deadline-ul de înscriere dar o decizie de moment mai apoi m-a făcut să îmi iau bilet spre Italia pentru câteva zile. 
That”s my freackinchance to get there!

Expo... EXPO!! E atât de multe că n-ai cuvinte să-l explici.
Întâi de toate se iau prefixele super-, mega-, giga, arhi-, extra- şi tot ce mai ştiţi de amplificare şi se pun în faţa fiecărui adjectiv care face referire la evenimentul superevenimentul EXPO Milano 2015.

Intrare EXPO. În fundal, clădirile din partea nouă a oraşului

“Feeding The Planet – Energy For Life” – sau cum să aduni 140 de state şi să vorbiţi despre salvarea planetei.

Expo Milano 2015 este expoziţia universală unde peste 140 de ţări de pe mapamond se laudă cu inovaţiile tehnologice pe care le-au creat cu scopul de a răspunde nevoilor vitale a omenirii: sănătate, siguranţă şi hrană suficientă pentru toată lumea. Evenimentul vorbeşte despre problemele nutriţiei şi resursele Pamântului.
Practic, în 1100 km2   (da, cam de 5 ori cât Bucureştiul), fiecare ţară îşi expune în propriul pavilion creaţiile inovative şi sustenabile de cultivare a pământului. În acelaşi timp, îşi promovează stilul de viaţă şi mâncărurile tradiţionale încurajând interculturalitatea.

Pavilionul, o constructie de 2-3 etaje, este,  în majoritatea cazurilor, întruchiparea filmelor SF.  Fiecare ţară a

dat ce a avut mai bun pentru a-şi expune patrimoniul şi inovaţiile. Transmise prin dispozitive de ultimă tehnologie, imaginile, hologramele şi diapozitivele dinamice însufleţite de voci şi sunete te însoţesc la fiece pas şi fac din turul tău o călătorie fantastică într-o lume perfectă a viitorului.  Ochelari supradimensionaţi te lasă să călătoreşti vizual în altă ţară, trecând dintr-un oraş în altul şi schimbând direcţia pe străzi doar cu privirea.
              







În alte spaţii şi afară, glastre şi panouri verticale uriaşe cu plante atârnând şi prezentări vocale care îţi povestesc cum se va economisi 70% din apă şi se va realiza de 3 ori mai multă producţie plantând pe verticală.
Pe langă invenţiile de-ţi fură ochii şi te fac să te plimbi gură-cască, Expo găzduieşte numeroase evenimente culturale. De la show-uri de gătit




la reprezentaţii de dans şi teatru sau concerte – toate, bineînţeles, reprezentând de fiecare dată o cultură.  Conferinţe şi dezbateri conduse de lideri internaţionali pe tema prezervării culturii alimentare , protejării resurselor şi crearea unor metode sustenabile de producere a recoltelor.



Totodată, în cadrul EXPO se derulează numeroase proiecte care au ca temă de bază nutriţia, dar se împletesc, în acelaşi timp, cu subiecte de interes actual. Unul din proiectele pe care le-am apreciat este “WE-WOMEN for EXPO”. Ideea plasează cultura femeii în centrul expoziţiei universale şi se merge pe principiul că femeia este un complex de practici,ştiinţă, tradiţii culinare şi are abilitatea de a se hrăni şi a hrăni pe ceilalţi prin grija pe care o poartă. 

Prin WE-WOMEN for EXPO femei din ţările participante sunt invitate să vorbească despre nutrirea trupului,  libertăţii şi inteligenţei. Artiste, scriitoare, celibrităţi şi femei obişuite, o reţea de idei care să unească femeile de peste tot pe glob.


Michelle Obama a fost invitatul de onoare din cadrul proiectului. Având ca referinţă proiectul pe care l-a
demarat în Statele Unite, “Let”s Move”, prima doamnă a pus accentul pe problematica nutriţiei sănătoase şi accesului la educaţie.  Totodată, a prezentat noile programe americane pentru sprijinul fetelor la educaţie în ţările subdezvoltate. Michelle Obama a devenit una din cele mai influente femei în domeniul alimentaţiei şi un simbol al nenumăraatelor căi prin care femeile pot contribui efectiv la nutrirea Planetei.

Spuneam că EXPO înseamnă multiculturalitate, inovaţie şi un stil nou de viaţă. Cu toată descrierea serioasă de până acum, EXPO e totodată muult fun. Localuri exotice, muzică diversificată la fiecare 10 metri, puzderie de oameni din toate colţurile lumii, călători, familii, copii, voluntari, oaspeţii tineri de la intrările în pavilioane şi camaradul tău (adică Marius al meu).
Pe acoperişul barului cresc căpşuni


Pavilioanele ţărilor sunt aşezate liniar, de-a lungul unui “bulervard” luuung, de o parte şi de alta.  Când am ajuns, eu şi Marius am mers pe la intrarea principală, la mijlocul “bulevardului”, unde era pavilionul Italiei. Fiind ţara gazdă, avea spaţii de expunere în toate cele 4 colţuri ale intersecţiei. Ne-am oprit să bem o cafea “vera” şi am desfăşurat harta ca să vedem cum sunt poziţionate ţările.



Pavilionul României e amplasat fix lângă cel al Italiei (?!) aşa că ne hotărâm să îl vizităm primul. O construcţie de lemn, acoperită cu stuf, jos o cameră în care derulau pe pereţi documentare despre bogăţiile României, sus restaurant. Am stat cu inima pompând de bucurie şi cu mândrie în privire urmărindu-i pe străinii care se uitau la filmuleţe şi discutau despre ţara mea cu interes. Am urcat apoi să vedem ce au în meniu şi când Marius a zis că vrea mici, o voce caldă ne-a spus că nu mai au mici, s-au terminat deja. Ah, româncă frumuşică, nu-i nimic, luăm sărmăluţe.


                




Şi bine am făcut că am văzut întâi România, pentru că ce a urmat a depăşit cu mult ce aveam noi acolo. În spatele celor două clădiri fantastice ale Italiei se află al lor “Arbore della vita”,  cu un mecanism interior de creştere al plantelor greu de desifrat şi care seara dă un spectacol de lumini şi apă senzaţional.









Stupul
Am mers apoi prin pavilioanele Statelor Unite, unde toată lumea privea hipnotizată un panou pe care vorbea Obama, apoi în al Marii Britanii, care avea făcut un stup imens din metal, conectat la o crescătorie de stupi din Anglia şi ale cărui luminiţe se 

aprindeau în funcţie de activitatea albinelor de acolo. Statul Oman, care m-a fascinat prin diversitatea din ţara lor marină despre care povesteau manechine vorbitoare şi Arabia de care nu m-am apropiat pentru că ma intimidau bărbaţii sfidători îmbrăcaţi în alb şi cu capul acoperit de la intrare – gazdele, bineînţeles.

Sursa: Google


Fiecare clădire te marchează prin atmosfera care îmbină tradiţie şi tehnologie. E o senzaţie unică să descoperi cultura şi trecutul  unei ţări prin cele mai noi mijloace tehnologice.

Aş mai putea scrie încă două-trei  pagini despre câ de tari sunt invenţiile de la EXPO şi ce amalgam minunat de trăiri îţi oferă locul. Dar mă opresc aici şi vă îndemn să vă rezervaţi bilete pentru Milano, evenimentul ţine până la 1 octombrie. Mai las câteva poze şi vă las să va minunaţi ochii şi pe site.

But first, let"s see the map


Qatar"s pavilion
Cameră cu farfurii
Pavilionul Spaniei
                  
Pavilionul Rusiei
Pavilionul Ungariei
Pavilionul Cehiei  
Ecuador"s pavilion

Celebrating Women
Czech Republic pavilion


The Amazing French Pavilion


France"s Pavilion
Turkmenistan"s pavilion
Brazil"s playful pavilion



Am plecat la apus cu Marius şi, în luminile colorate de la construcţiile grandioase cu zgomot cosmopolit pe fundal, am făcut pinky-promise că ediţia viitoare vom fi voluntari în echipa de organizare a EXPO. Da, peste 5 ani.  În Dubai.





Până atunci o să îmi doresc asta de 100 de ori pe zi.