Thursday, January 1, 2015

Remediu? Aer italienesc

Remediu? Aer italienesc   


Ah, Italia!

Locul care imi displace si pe care il iubesc deopotriva. Primul e din cauza ca imi tine fratii de tara acolo si parca nu vrea sa ii mai trimita acasa. O sa spuneti ca ei au vrut sa plece, dar stai, ca nu e vina lor, sistemul e de vina, s.a.m.d. Nu intru in detalii, ar insemna sa ajung la politica, pe care o agreez si nu prea. Azi nu vorbesc despre asta. Azi vorbesc despre Italia ca taramul pe care m-am plimbat si unde am reusit sa-mi ascult glasul interior.


Am plecat din tara cu un bagaj maare de tot. In mana nu tineam decat geanta de la laptop iar la cala nu aveam nimic. Caram insa o valiza cu griji, stres, frustrari, dezamagiri si ganduri care nu mi-au dat pace saptamani intregi. Duceam in spate o perioada gri, asa cum a fost Bucurestiul in ultima luna. 



La cateva mii de metri altitudine am vazut cerul albastru, senin, cum numai vara se arata. Trecand prin patura de nori cenusii care inveleau pamantul, am dat de soare. Soare... Priveam la spectacolul linistit si inhalam din priviri fiecare raza; calda, luminoasa.Caldura, lumina. Doua proprietati care impreuna, pentru mine, inseamna liniste. Tocmai de liniste nu am avut parte de ceva timp. Aveam sa imi gasesc linistea, insa, aici. 




Milano Malplensa e un aeroport cu adevarat impresionant. Dupa un sfert de ora de urmat sageti si indicatoare catre calea ferata, liftul ma duce in sfarsit 2 nivele mai jos la tren. "Un biglietto per Milano Centrale". Ma-nvart in stanga, in dreapta - multe usi glisante, liftul si iesirea la statia de autobuz. "Scusa, voglio prendere il treno per Milano centrale". 

Apoi m-am blocat. Daca simpaticul asta ma mai intreba ceva, nu mai stiam ce sa ii raspund. Mi-a vazut biletul si a inteles ca nu urma sa iau, ca el, autobuzul. M-a condus catre peron si cand sa compostez biletul si sa ii multumesc baiatului, yay, nu merge aparatul. Imi ia repede biletul din mana, alearga pana in partea cealalta, se intoarce, il stanteaza el pentru mine si mi-l innapoiaza cu un zambet cald ca soarele vazut dimineata. "Guarda, bella! Ciao, buon Natale!". "Grazie mille, buon Natale anche a te!" Hm, se pare ca n-am uitat italiana chiar de tot.

Milano Centrale. Am (ne)placerea sa opreasca trenul in care ma aflu la al 3-lea peron. Nu putea sa fie macar pe linia 18?! Trec pe langa toate cele 24 de linii si iau din zbor franturi de propozitii in italiana apoi le reproduc in gand. Dulce limba! Il vad pe A si ma grabesc sa il ajung. Inca ma cauta cu privirea. Abia la doi pasi distanta ma vede si zambeste deodata surprins. Ii sar la gat si il imbratisez. Nu l-am vazut de un an jumatate. "Ciao, bella, hai viaggiatto bene? Hai fame, vuoi un caffe?" si inca o serie de intrebari politicoase. "No, grazie, sono stanca. Andiamo a prendere la macchina."


 Si chiar eram obosita. Noaptea trecuta lucrasem pana la 6:00 la un proiect; la 7:00 ma pregateam sa plec la aeroport. In masina, discutia pe care am inceput-o acum e mai mult un monolog din partea lui. Toto Cutugno ne acompaniaza in timp ce gonim pe autostrada. 


Ajung in oraselul care ma va gazdui in urmatoarele trei saptamani si ma mai trezesc din reverie cand masina coteste pe stradutele inguste (atat de inguste ca cele mai multe sunt cu sens unic). E seara, iar lampadarele ce impodobesc cladirile s-au aprins in intampinarea asfintitului. Ma uit de-a lungul strazii, fur o privire de ansamblu si intru repede in scara promitandu-mi ca revin maine, odihnita, sa capturez tot.


...Nu putine au fost serile in care, dupa ce ma plimbam cu o prietena draga mie, ramaneam sa iau la pas cate o alee, doua, pana alungam o grija. Fiecare straduta pavata, fiecare boutique, fiecare patiserie pe langa care am trecut mi-au furat cate un gand. Mirosul intepator din fata magazinului de branzeturi sau al braseriilor cu specific m-au facut sa inspir mai adanc aerul italienesc si m-au si furat de cateva ori, sfarsind la un cappuccino delicios si un croissant fraged.


Mancarea a fost in tot acest timp prietenul meu cel mai bun si n-am ezitat nici macar o singura data, oricat de mult auzeam 'Asta are muulte calorii!' , 'se va depune!'. M-am infruptat cu pofta din fiecare fel nou de mancare, facand, parca, plinul dupa perioada de la facultate in care abia apucam sa mananc o data pe zi. Mi-am gasit, astfel, alt desert preferat: pandoro cu crema de mascarpone. Mmm, una bonta!




Prima jumatate de vacanta a insemnat relaxare; mancare buna si plimbari linistite. Am reusit, treptat, dupa aproape doua saptamani, sa scap de stresul care atat m-a macinat, am reusit sa imi pun ordine in ganduri si sa iau niste decizii pe care am ezitat sa le iau pana acum. Italia e o tara linistita, o tara in care exista ordine si armonie. Strazile sunt goale de la 12:00 la 15:00 pentru ca atunci se ia pranzul si se face siesta. La 17:00 bate clopotul care anunta inceperea slujbei (care tine o ora) apoi, dupa ce se ia cina, adica pana in ora 19:00, lumea iese la plimbare o ora. Si toti fac asta. De la mic la mare. Doar adolescentii, cu frizuri rebele si cate doi pe bmx-uri mai dau ture prin parc pana mai tarziu. 


Am luat la pas stradutele de la un cap la altul si am fotografiat, atat cu camera cat si din priviri, arhitectura fiecarei cladiri. Le-am gustat ascultand forfota usoara din diminetile de mercato, linistea de la pranz sau glasurile fericite de seara. Am facut print-screen-uri pe retina celor mai frumoase locuri. De mai multe ori. Ca sa am si pe cand ma intorc. De maine mi-am zis ca ma apuc de invatat pentru sesiune. Pana atunci, ma duc sa mai iau o felie de pandoro.




Casalpusterlengo
dreapta:
Duomo di Casalpusterlengo
                                                                    Idem, interior


Codogno




  Codogno













Post scriptum: 
Pentru mai multe fotografii te invit pe pagina mea de facebook, Christine P.  https://www.facebook.com/photo.ChristineP

No comments:

Post a Comment